miercuri, 28 septembrie 2011

8 lucruri pe care as fi vrut sa le stiu despre alaptare, inainte de marea confruntare


Alaptez, de 10 luni, fara ca Zuzulina sa aiba probleme de crestere, fara sa ma „anemiez”, asa cum spune multa lume, fara sa am mari disconforturi sau inconveniente din aceasta cauza. Accesorile pentru mancare sunt minime si se refera aproape exclusiv la hrana solida. Nu investesc bani, timp in plus si nici nu incerc vreo suferinta adevarata legata de treaba asta. Alaptez cu seninatate si ma bucur mult de aceste momente. Nu a fost mereu roz, dar ar fi putut fi. 9 lucruri (cele mai importante pentru mine) as fi vrut insa sa le stiu, sa nu fac alt fel de experimente sau sa ma simt prost ca n-am incercat si prin urmare mi-am privat copilul de un „bine”. Aceste 9 lucruri sunt:
  1. Copilul mic nu are nevoie de suzeta. Treaba asta mi-a mancat nervii in primele 2 luni. Mama mea ducea munca de lamurire cu privire la suzeta, dar nici un program de invatare cu aceasta nu a dat roade. As fi vrut sa nu ma simt prost ca nu vrea suzeta si drept urmare imi va face mameloanele praf, nu ma va lasa sa dorm noaptea etc. Suptul prelungit nu este un indicator ca bebelusul are nevoie de suzeta. Adevarul adevarat este ca: in timpul acelui supt linistit, care nu mai era hulpav, asa cum sugea de obicei, copilul inghitea lapte,adica se hranea, crestea. Si as mai fi vrut sa stiu ceva legat de acest fenomen, si anume faptul ca suptul corect si eficient nu provoaca rani, sange etc. Putinele persoane din anturajul meu (de atunci) care au alaptat, au acuzat ragade de la supt si mereu ma speriau cu asta. Eu n-am patit asa ceva gratie un mamici care alaptase cumulat vreo 7 ani si a venit sa-mi explice cum se evita aceasta.
  2. Mama poate manca orice in timpul alaptarii si doar daca ar observa intolerante la copil, ar trebui sa faca o eventuala selectie. Am nascut in decembrie, mancam pe ascuns, sa nu ma vada sotul sau mama (nu mai rezistam) cate o jumatate de portocala, 2-3 mere, cateva sarmale, un pic de sunculita etc. Ramasesem parca cu pofta din timpul sarcinii (pentru cine nu stie, mie mi-a placut mereu sa mananc si asta cu mancatul selectiv aproape m-a pus in cap). Copilul meu n-a avut niciodata colici, nici chiar atunci cand am „furat” mancaruri interzise.
  3. Nu exista program de supt. Orice referinta la timp restrictioneaza libertatea de miscare a mamei si placerea de a manca a copilului. Mama ca mama, dar chiar toata lumea isi doreste ca propriul copil sa manance cu placere. Daca spui ca suptul eficient dureaza 20 de minute, dupa care opresti actiunea, copilul va suge pe fuga 20 de minute, repede, oarecum agitat. Intotdeauna cand am grabit copilul acesta a vomitat. De fiecare data cand am lasat-o sa suga in voie, chiar si o ora, copilul a fost linistit si nu a regurgitat. Nu spun ca fenomenul e general, dar la noi asa s-a intamplat. Nu se mai pune problema suptului la 3-4 ore. Primele 2 luni dupa nasterea Zuzulinei le-am petrecut la parintii mei, unde mama, cu lectia invatata, fara rea vointa, imi explica zilnic ca trebuie sa-i fac program de mancare copilului. Uneori am incercat, dar mi se pare criminal pentru un copil mic sa incerci sa-i distragi atentia de la mancat, pentru ca la varste asa mici nimic nu e mai interesant pentru el decat sanul sau apropierea de mama (care miroase a laptele lui). Cat despre lasarea copilului sa planga de foame, aceasta nu intra in discutie decat ca maltrare (chiar asa mi se pare).
  4. Angorjarea sanilor poate aparea oricand pe parcursul alaptarii. Toata lumea are furia laptelui, dar cum multe mame doar cu asta raman dupa trecerea la alt fel de alimentatie, fenomenul de angorjare a sanilor dupa mai multe luni nu mai pare a fi cunoscut. Imi venea greu sa cred ca la 6 luni sau la 8 luni inca pot face febra si sa am sanii tari ca piatra. Toate lucrurile au insa si remediu, cea mai buna pompa ramane copilul, care prin adjustarea cererii, va determina un nou normal pentru oferta, iar apa calduta si masajul, si foarte putin muls manual m-au facut ca noua. Insa orice schimbare a dinamicii de supt se simte.
  5. Despre IBFAN. As vrea sa povestesc si despre ceva mai tehnic sa zicem, care face parte din categoria „as fi vrut sa stiu”, si anume ca nu e etic, dar nici macar legal, sa primesti recomandari de orice natura care pot opri sau distruge actul alaptarii (legea nu poate sa cuprinda toate aceste actiuni, dar le mentioneaza pe cele evidente). Aici ma refer la substituentii laptelui matern: adica lapte praf sau vreo mancarica care se recomanda de la 4 luni si in cazul copiilor alaptati. Nu-i normal sa ti se sugereze sa continui cu formula dupa 6, 12 luni sau chiar de la inceput. Mostrele sunt interzise. International Baby Food Action este un organism care urmareste activitatile neregulamentare de acest gen. Exista si in Romania -  IBFAN Romania, si este locul unde pot fi semnalate acest gen de nereguli. De ce promovez chestia asta? Pentru ca mereu m-am simtit ca o idioata, fara putere, cand mi s-a sugerat asa ceva (cu toata bunavointa si intelegerea pentru situatia mea „grea” de mama). M-am simtit incapabila, fara argumente si fara un sprijin real in fata unor „autoritati”, care nu puteau fi contrazise, fiindca in acest domeniu nu era nimeni care sa-i poata trage in mod real la raspundere .
  6. In timpul alaptarii se secreta hormoni care linistesc copilul si relaxeaza mama (divin). Ma bucur ca acestia exista, insa mereu ma gasesc pe nepregatite J. Adesea cand avem musafiri ajungem la un moment in care copilul se cere culcat, altundeva decat in bratele mamei care sta de vorba. Si cand se intampla asta promit mereu ca revin in maxim de 20 minute. Tin minte ca o draga prietena a mea a venit la noi dupa ce nu ne vazusem vreo 2 ani, i-am promis ca ma intorc repede, aveam multe de povestit. Dupa o ora jumatate am revenit.
  7. Laptele matern nu isi pierde proprietatile remarcabile in timp, chiar pe durata mai multor ani, ci se readapteaza perfect. Ma bucur ca nu trebuie sa spui stop dupa 1 an, 2 sau mai multi. Cand am nascut mi se spunea ca-i mare lucru sa ai lapte 3 luni. Cand am fost la control dupa 6 saptamani, medicul m-a intrebat cat am de gand sa alaptez. I-am zis senina: „6 luni”. Raspunsul a fost : „da-i un an”! Dupa ce am citit recomandarile OMS, m-am zis ca o voi alapta 2 ani si-mi imaginam ca la fix 2 ani copilul se va intarca singur. Ma bucur ca ma pot razgandi oricand, ca putem amana termenul, ca putem decide amandoua sau doar sa ne lasam „alaptate in voie”, caci atunci cand ai un copil, nici tu, nici el nu sunteti singuri pe lumea asta.
  8. Si lucrul cel mai important pentru mine si asupra caruia as fi preferat sa nu fiu indoctrinata, este acela ca sanul nu este un obiect sexual, ci este creat de mama natura pentru hranire. Toata aceasta miscare care transforma sanul in altceva decat ceea ce este, mi-a deformat oarecum imaginea despre alaptare. De aceea pentru mine e important sa trec peste aceasta prejudecata si sa scot linistita sanul pentru a-mi hrani copilul in public, senin, fara rusine sau falsa pudoare.

Despre ce as fi vrut sa stiu si n-am stiut, am scris. Aceste lucruri m-au stresat si uneori regret pierderile acestea temporare din seninatatea noii vieti pe care o ducem impreuna, dar toate trec si probabil data viitoare ceva se va fi schimbat. Ma bucur ca am aflat la timp insa despre un alt lucru, care intradevar ne-a sporit fericirea pe mai multe planuri „copilaresti”: dormitul copilului mic cu mama sa mareste cantitatea de odihna pentru amandoi si sporeste lactatia. Am avut pana acum 10 luni de odihna oarecum normala (acum prind intr-un interval de 24 de ore mai mult de 5-6 ore de somn, ceea ce inainte de Zuzulina rar se intampla) si in plus si lapte bun bun pentru pisicul mic.