marți, 1 noiembrie 2011

Purtat si alaptat

Si uite asa, scriu iar, la indemnul blogului, despre drumul nostru, lin sau mai putin, despre alaptare. Prima data am scris "din cauza" provocarii, apoi de dragul continuitatii, acum parca scriu de drag si poate o sa tot scriu cate ceva despre asta, tot de drag. Ca mi-e drag sa alaptez e clar, ca mi-e la fel de drag sa o tin in brate si fara sa-i dau san e tot asa de clar. Mi-e drag tare de ea, de noi si de starea in sine.



Ca alaptat fara purtat parca nu se poate, ca-i musai sa-l tii in brate cand ii dai piept...si cu toate astea, stai si te intrebi ce-i mai bubuie mintea cand sta in picioare, aplecat la sanul tau si zgaltaie fundul, ca n-are stare si ar pleca cu san cu tot, acolo unde are treaba, si atunci iti aduci aminte de cand alta treaba pe lumea asta n-avea, decat sa stea nemiscata in bratele tale, sugand cu orele si cum se linistea si mai tare cand o infasurai intr-un sling si ii acopereai tot corpul, de ramanea doar varf de picioruse si cap la vedere, si cum nu era nicaieri ca la pieptul mamei sale.


Ca nu scrie in carti si totusi se intampla, ca puiul, mereu la pieptul mamei sale, sa o imbie sa-i dea de mancare cat vrea, cand vrea, sa nu uite de el, lasandu-l in seama unor jucarii, iar el mic si naiv sa se prinda in jocul lor si sa uite mamei sa-i ceara insistent. Ca lipit acolo, isi aduce aminte mereu si ii invata mirosul, ii simte locul, si asta ii da siguranta si creste puiul mic si se face mare.

Si iar nu-ti spune nimeni ca zambetul unui copil aproape de tine, si ghidusia sau gingasia lui sub ochii tai, face laptele sa curga, la propriu, ca sa nu-ti vina vreo idee ca licoarea nu ajunge, ca-i greu de supt din sani, ca nu e suficienta.

Si la intrebarea mamei mele, mereu uimita si indragostita de nepot: "Din ce creste un pui mic, de se face mare?", raspunsul e: "Din laptele mamei lui". Fiindca fiecare mama, parca poarta in bratele ei, curbele de crestere ale copilului sau, si stie cand acestuia ii e bine sau parca-i prea usor, asa cum aceleasi brate stiu ca-i "moale" copilul cand are febra si ca sanul o sa-l aline.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu